În fiecare an, când sosește 21 martie, o dezbatere stranie este reaprinsă în Turcia: A cui sărbătoare este Nevruz?

Totuși, această întrebare în sine dezvăluie o problemă de mentalitate. Deoarece Nevruz este o moștenire culturală prea veche, profundă și vastă pentru a fi limitată la monopolul unei singure identități.

Privind istoria Turciei care se întinde din Asia Centrală până în Anatolia, se observă că Nevruz nu este doar un festival de primăvară; este considerat și o zi a renașterii și a învierii. În comunitățile turcești antice, această dată era considerată începutul anului; era sărbătorită ca o perioadă în care societatea se reînnoia odată cu trezirea naturii.

Una dintre cele mai importante narațiuni care hrănesc această lume a sensului este, fără îndoială, „Epopeea Ergenekon”. Conform epopeii, turcii evadează din valea Ergenekon, unde erau prinși, topind muntele de fier și recăpătându-și libertatea. Această evadare nu a fost doar o eliberare fizică; este și renașterea unei națiuni. De aceea, Nevruz, în cultura turcă, nu este doar o schimbare obișnuită a anotimpului, ci recâștigarea existenței.

Conform unei credințe spuse în vechile meleaguri turcice, porțile cerului se deschid în ziua de Nevruz. Fiecare foc aprins în acea zi este o amintire rămasă din Ergenekon. Fiecare flacără reprezintă o ieșire la suprafață; fiecare scânteie reprezintă o înviere. Prin urmare, turcul nu sare pur și simplu peste foc – el trece prin trecutul său.

Mai mult, au existat evoluții remarcabile în ultimii ani care sugerează că această narațiune nu este în întregime o legendă abstractă. Studiile arheologice efectuate în Kazahstan și în jurul Munților Altai au dezvăluit regiuni cu caracteristici similare cu geografia descrisă în epopee. Unii istorici sugerează că aceste descoperiri coincid cu narațiunea Ergenekon și că această geografie ar fi putut inspira epopeea. Acest lucru sugerează că epopeea ar fi putut fi hrănită de cel puțin un context istoric.

Așadar, în ciuda acestui context istoric și cultural, de ce nu a fost Nevruz suficient îmbrățișat în Turcia?

Răspunsul este simplu, dar tulburător: Pentru că, în loc să împărtășim valori comune, am ales să le împărțim în funcție de identități.

Mai ales în ultimii ani, asocierea Nowruzului exclusiv cu o identitate etnică specifică a dus la distanțarea unor segmente largi ale societății de această sărbătoare. Totuși, această abordare nu este altceva decât limitarea unei moșteniri comune milenare la un cadru restrâns.

Adevărul este că Nowruz nu este nici doar o sărbătoare a unui singur popor, nici doar un simbol politic. Este o zi străveche sărbătorită de toți cei care locuiesc în această regiune; o zi care comemorează trezirea pământului, întoarcerea soarelui și continuitatea vieții.

Poate că adevărata problemă este aceasta: Am uitat cum să împărtășim.

În timp ce credeam că lăsăm Nowruz altora, de fapt ne distanțam de propria noastră istorie. Cu toate acestea, a îmbrățișa o sărbătoare nu înseamnă a o lua de la altcineva; înseamnă a redescoperi sensul comun din interiorul ei.

Ceea ce trebuie făcut astăzi este foarte clar: Să scoatem Nowruz din subiectul de dezbatere și să-l transformăm din nou într-o zi de bucurie împărtășită.

Pentru că atunci când vine primăvara, natura nu întreabă despre identitate. Și Nowruz ne amintește de acest lucru mai ales.

În aceste zile frumoase în care experimentăm pacea, abundența și fericirea și reînnoirea, speranța și exuberanța primăverii Nevruz, vă doresc o sărbătoare plină de sănătate, bucurie și pace alături de cei dragi. Fie ca toate lucrurile bune să aducă prospețime și speranță în viața voastră… Nevruz fericit!